Bună ziua,
Vă transmitem, spre informare, un extras din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
Vă aducem astfel la cunoștință preverile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022, referitoare la plafonarea prețului final pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023, inclusiv pentru instituțiile publice, respectiv:
- pentru a beneficia de facilităţile OUG nr. 119/2022 începând cu data de 1 septembrie 2022, beneficiarii au obligaţia de a depune către furnizorul de energie electrică o solicitare însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 119/2022;
- modelele pentru solicitare şi pentru declaraţia pe propria răspundere sunt prevăzute în anexele nr. 4 şi 5 la OUG nr. 119/2022;
- beneficiarii care nu au depus solicitarea însoţită de o declaraţie pe propria răspundere în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 119/2022, precum şi cei înfiinţaţi după data de 1 septembrie 2022 beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii acestora la furnizor.
Aici puteți descărca extrasul din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022.
Cu deosebită stimă,
Echipa ACoR
|